Hahaha …

Simt din ce in ce mai des ca viata isi bate joc de mine, ca imi rade in fata cu o ironie imensa. Simt cum ma pierd printre ganduri. Din ce in mai des incerc sa-mi pun ordine in ganduri, dar fara un happy end. De fiecare data cand simt ca in sfarsit sunt la suprafata, confuzia ma arunca in aceeasi stare de dinainte. Si doare…doare al naibii de mult sa vezi ca nu iti poti reveni orice-ar fi. Doare cand vezi ca te simti singur, desi ai pe cineva langa tine. Doare cand vezi ca cel pe care il credeai un sfant, acum face pe dracu. Doare tot, chiar si cea mai mica si neinsemnata chestie, pe care altii nu dau 2 bani. Dor si cele mai mici gesturi gresite. Doare…

Dar, ce te faci atunci cand durerea iti sfasie si ultima bucatica de suflet ce ti-a mai ramas? Ce faci atunci cand nu mai intrezaresti speranta in nimic, cand cauti o cale de scapare si nu mai vezi nici macar luminita care palpaie la capatul tunelului sperantei? Ce faci atunci cand simti ca te scufunzi, simti ca totul se prabuseste in jurul tau, ca esti singura careia ii pasa?

Incepi sa te intrebi apoi ce rost ai  in viata, de ce mai traiesti, de ce, de ce, de ce. Si-atunci spui ca nu mai poti, nu mai rezisti la toata aceasta presiune. Simti ca totul se va termina si speri iar sa te simti eliberata de toate.

Dar chiar atunci cand lacrimile rasar in ochiii tai, chiar atunci cand iti spui ca nu mai poti si ca renunti, atunci incepi sa-ti recapeti speranta ca intr-o buna zi totul va fi mai bine, ca soarele va aparea si pe strada ta si in visele tale nu va mai fi tot timpul noapte, ca in suflet nu-ti va mai fi frig si nu va mai ploua non-stop. Atunci vei vedea ca poti, ca inca mai rezisti.

Dar…apoi vine intrebarea cea mai importanta : Cat vei mai rezista pana sa clachezi? Pana cand vei mai indura toate astea? Intrebari care raman si vor ramane intotdeauna fara raspuns…